Întrebarea lui Kissinger rămâne valabilă. După depăşirea momentului iralandez şi relativa reducere a asperităţilor lui Klaus pe teme sudete, summitul de Bruxelles avea nevoie şi de puţin spectacol de culise. Şi l-a oferit Cameron, liderul viitorului guvern tory. Care s-a apucat de scris in private cehului Klaus, pe subiecte referendare relativ la omologarea Tratatului. De unde şi reacţia lipsită de amabilităţi a trioului franco-hispano-teuton. Cameron se dă de adversar al mainstream-ului european, încasând reacţia imediată: asta s-ar putea să nu fie tocmai bine pentru interesele britsilor. Pe de altă parte, tory fiind, Cameron are de apărat o tradiţie îndelungată a Albionului, aia de a veghea limitele concentrării puterii continentalilor. O Europă condusă preponderent franco-german nu e tocmai ceea ce-şi doreşte Regatul Unit. Mai sunt şi alte detalii: deficitul comercial, faptul că britanicii sunt net contributori la UE, că s-a promis un referendum legat de Tratat şamd.
Între timp, Miliband e din ce în ce mai împins spre ocuparea poziţiei de Înalt Reprezentant al UE (lasă Severine, nu fi trist!) deşi modestia îl încearcă. Însă cu Merkel şi Sarko în spate, cu menţiunile elogioase facute de liderul PES, Schultz, nu va fi o surpiză să accepte.
