Casa Albă a făcut publică lista vizitelor. Lobişti, lideri de corporaţii, bancheri, actori, pastori, activişti şi tot felul de celebrităţi. Nu cred că ne-ar dăuna o iniţiativă asemănătoare.
Archive for the ‘camera de stiri’ Category
În vizită la Obama
noiembrie 1, 2009Al Qaeda are domiciliul în Pakistan
noiembrie 1, 2009Sau cel puţin asta a lăsat să se înţeleagă Hillary la Lahore, comutând pe angry mode în discuţiile cu oficialii. “Maybe that’s the case; maybe they’re not gettable. I don’t know… As far as we know, they are in Pakistan”. Până la urmă nici campania cu Predatori nu dă rezultatele aşteptate, deşi pakistanezii au vrut să discute subiectul, nu şi Clinton. Zarvari e prea slab pentru a anihila legăturile lucrative dintre şefii clanurilor tribale şi serviciile secrete pakistaneze. Şi dacă tot s-a deplasat până acolo, madam Clinton s-a simţit datoare să-i îndrume pe pakistanezi şi pe calea propăşirii economice. Cu ajutorul impozitelor. “The percentage of taxes on GDP (in Pakistan) is among the lowest in the world... We (the United States) tax everything that moves and doesn’t move, and that’s not what we see in Pakistan”. După care a trecut spre partea demografică a parteneriatului, sugerând ceva politici de temperare a naşterilor. Primirea a fost deosebit de explozivă, în Peshawar fiind detonată o maşină capcană.
Relativ la „războiul dronelor”, privit de pakistanezi drept o promovare a execuţiilor fără proces, o realizatoare de la o televiziune locală, Sana Bucha, a făcut o remarcă interesantă: “You had one 9/11. We are having daily 9/11s in Pakistan“.
Rasfoind prin ştiri
octombrie 29, 2009Lecţii de UEologie. De la cehii lui Vaclav Klaus. Sau ce înseamnă să-ţi vezi corect de interesul naţiei, fără hiperconsum de delir populist în fază terminală. Pe scurt, Klaus a obţinut ceea ce vrut, negociind cu suedezii nu o şpagă, ci modificarea Tratatului de la Lisabona. Noi sperăm la păstrarea comisarului de xeroxuri.
Biden prin România. Comentarii de toate felurile. Ba că Băsescu nu-i izolat, că la el Biden a consumat cu două cafele şi-un fursec mai mult decât în sufrageriile lui Geoană şi Antonescu. Contraoferta: Geoană e prieten cu Biden de pe când băteau împreună malul Potomacului, aşa că ce spun pedeleii e vacs. Neinvitaţii s-au zborşit şi dânşii care pe unde a putut oteviza, criticându-l de proaste maniere şi favorizarea adversarului. În timp ce responsabilul cu nixonizarea Obamei ne explica ce şi cum, la Moscova avea loc o conferinţă de presă. Nikolai Patrushev anunţa că ivanii şi-ai schimbat lejer doctrina militară. Luând în calcul „conflictele pe scară largă” şi bombardamentul nuclear preventiv. Şi un bonus de reactivare a rachetelor cu focoase multiple. Securitatea costă, vorba Băselului, şi-o să ne coste din ce în ce mai mult.