Who do I call if I want to call Europe?

Întrebarea lui Kissinger rămâne valabilă. După depăşirea momentului iralandez şi relativa reducere a asperităţilor lui Klaus pe teme sudete, summitul de Bruxelles avea nevoie şi de puţin spectacol de culise. Şi l-a oferit Cameron, liderul viitorului guvern tory. Care s-a apucat de scris in private cehului Klaus, pe subiecte referendare relativ la omologarea Tratatului. De unde şi reacţia lipsită de amabilităţi a trioului franco-hispano-teuton. Cameron se dă de adversar al mainstream-ului european, încasând reacţia imediată: asta s-ar putea să nu fie tocmai bine pentru interesele britsilor. Pe de altă parte, tory fiind, Cameron are de apărat o tradiţie îndelungată a Albionului, aia de a veghea limitele concentrării puterii continentalilor. O Europă condusă preponderent franco-german nu e tocmai ceea ce-şi doreşte Regatul Unit. Mai sunt şi alte detalii: deficitul comercial, faptul că britanicii sunt net contributori la UE, că s-a promis un referendum legat de Tratat şamd.

Între timp, Miliband e din ce în ce mai împins spre ocuparea poziţiei de Înalt Reprezentant al UE (lasă Severine, nu fi trist!) deşi modestia îl încearcă. Însă cu Merkel şi Sarko în spate, cu menţiunile elogioase facute de liderul PES, Schultz, nu va fi o surpiză să accepte.

În vizită la Obama

Casa Albă a făcut publică lista vizitelor. Lobişti, lideri de corporaţii, bancheri, actori, pastori, activişti şi tot felul de celebrităţi. Nu cred că ne-ar dăuna o iniţiativă asemănătoare.

Al Qaeda are domiciliul în Pakistan

Sau cel puţin asta a lăsat să se înţeleagă Hillary la Lahore, comutând pe angry mode în discuţiile cu oficialii. “Maybe that’s the case; maybe they’re not gettable. I don’t know… As far as we know, they are in Pakistan”. Până la urmă nici campania cu Predatori nu dă rezultatele aşteptate, deşi pakistanezii au vrut să discute subiectul, nu şi Clinton. Zarvari e prea slab pentru a anihila legăturile lucrative dintre şefii clanurilor tribale şi serviciile secrete pakistaneze. Şi dacă tot s-a deplasat până acolo, madam Clinton s-a simţit datoare să-i îndrume pe pakistanezi şi pe calea propăşirii economice. Cu ajutorul impozitelor. “The percentage of taxes on GDP (in Pakistan) is among the lowest in the world... We (the United States) tax everything that moves and doesn’t move, and that’s not what we see in Pakistan”. După care a trecut spre partea demografică a parteneriatului, sugerând ceva politici de temperare a naşterilor. Primirea a fost deosebit de explozivă, în Peshawar fiind detonată o maşină capcană.       

Relativ la „războiul dronelor”, privit de pakistanezi drept o promovare a execuţiilor fără proces, o realizatoare de la o televiziune locală, Sana Bucha, a făcut o remarcă interesantă: “You had one 9/11. We are having daily 9/11s in Pakistan“.

Războaie şi propagandă

Sau ce credea soldatul sovietic despre misiunea în Afganistan. Nikolai Lanin, un soldat ca alte zeci de mii din Armata Roşie brejnevistă: încorporat la 18 ani şi trimis să apere valorile ideologiei bolşevismului tardiv. Peste ani, stabilit în Canada, participă la funeraliile unei rude, medic în Canadian Army, decedat în Afganistan. Luptând pentru aceiaşi cauză pentru care Kremlinul şi-a împins trupele la Kabul: „lupta împotriva terorismului”, „eliberarea afganilor”, protejarea afganilor refugiaţi din regiunile constrolate de mujahedeeni.

„In my mind, our presence was helping Afghans” particulary with educating women and children”. Fiind parte a unei unităţi de „ajutor umanitar”, distribuind hrană, combustibil, haine şi medicamente, nici nu era prea deplasat să creadă astfel.

Aceleaşi victime colaterale, aceleaşi justificări: „In 1988, my unit accidentally hit an Afghan wedding party. My friend, whose mortar shells had killed innocent people, was shocked when he learned of it. Some soldiers, however, were indifferent. “That village supports the resistance, anyway, they said”. Toţi erau insurgenţi, indiferent de vârstă, sex sau convingeri intime. Satele de unde mujahedeeni atacau trebuiau curăţate. Cu artileria şi cu aviaţia. Urmarea nu era greu de intuit. Nici atunci şi nici acum: People of the villages hit by our air strikes became hostile and turned to the resistance. More attacks by insurgents led to more Soviet strikes. Un ciclu de un deceniu, devastator pentru ambele tabere. Reluat peste decenii, cu alţi actori în rolurile mujaheedinilor şi sovieticilor. Cu tehnică militară de mai mare acurateţe, însă cu aceleaşi efecte. Şi cu aceleaşi articole plate din presă, comentând evoluţiile pozitive, schimbările în desfăşurare, îmbunătăţirile semnificative şamd.

Între timp, Ahmed Wali Karzai a fost devoalat ca player major pe piaţa opiumului, plătit de CIA pentru recrutarea de miliţii locale. Având în vedere că ritmul dezertărilor în forţele afgane pro-guvernamentale înregistrează scoruri de peste 45%, nu prea şi-a îndeplinit job-description-ul. Poate compensează cu profitul de la raionul de opiacee.

Mechanized killing is still killing

Un articol interesant în New Yorker. Semnat de JANE MAYER. Cu drone, rachete Hellfire, execuţii urmărite în timp real.  Un oarecare Baitullah Mehsud, lider taliban din Pakistan, responsabil cu asasinarea lui Bhutto şi explozia de la Mariottul din Islamabad a fost vaporizat de un Predator. Uimirea ministrului de Interne pakistanez, Rehman Malik: “We used to see James Bond movies where he talked into his shoe or his watch. We thought it was a fairy tale. But this was fact!“. Omul privea pe ecran cum Mehsud, întins la plajă pe acoperişul casei lui socru-său, se spulbera în bucăţi. Odată cu el, soacră-sa, socră-său, un ajutor şi o duzină de bodygarzi.  CNN a certificat autorizarea execuţiei de către Obama. Adică cam pe invers faţă de acum câtăva vreme, cam pe când apăreau articole cu închisorile secrete de la Bucureşti. Când citeam articole pline de reproşuri la adresa CIA, cum că omoară prea rapid operatorii talibani, folosind hulitul Blackwater aka Xe Services. Campania anti-asasinate era motivată prin invocarea violării unui ordin executiv, semnat de Gerald Ford în 76, conform căruia intelligence-ul american avea interzis la asasinate în teren.  El da, dronele nu. Aşa încât, programul iniţiat de administraţia Bush merge mai departe. Cu acelaşi personal şi cu acelaşi obiective. “Mechanized killing is still killing”. New America Foundation a dat publicităţii un material din care reiese că administraţia Obama a intensificat atacurile cu drone, autorizând în 9,5 luni tot atâtea atacuri cât G.W. Bush în 3 ani. Producând între 326 şi 538 victime. GAAS şi Reaper, contractorii programelor Predator, abia pot ţine pasul cu cererea guvernamentală. Şi cu celelalte cereri, inclusiv de nano-drone.  Seducătoarea perspectivă a războiului ieftin. Purtat din joystick şi urmărit pe flaturi. Un război căruia eroismul şi curajul îi sunt inutile. Tot inutile îi sunt şi alte chestii, cum ar fi codul etic (miliatarii operând, totuşi, după un cod legal şi cu respectarea unor mecanisme juridice, utilizând forţa corespunzător nivelului ameninţării, luând în calcul existenţa alternativei capturării etc.). Administraţia Obama a adus, într-adevăr, o oarecare deschidere. Adică îi permite preşedintelui pakistanez Asif Ali Zardari să-şi fixeze şi el nişte ţinte, ca beneficiu al „cooperării”. Stârnind critici pe malul Potomacului. Articolul îl citează pe Roger Cressey, un fost ştab din NSC: “Not every target has to be a rock star.” Adică, cooperare-cooperare, însă nu trimiţi câte un Hellfire pe curul fiecărui puchinos c-aşa vrea Zardari, că nu-s banii lui tac-su.  Curios e că nu-şi pune problema că ţintele capturate ar putea furniza mai multă informaţie. „Dead men tell no tales”. O zicere exemplificată cu fiul lui Osama, Saad bin Laden, oferat de seviciile iraniene americanilor prin 2003. “The Iranians offered to work out an international framework for transferring terror suspects, but the Bush Administration refused”. Preferând să-i trimită lui Saad un supozitor Hellfire, în decembrie 2008, decât să-l debrifeze în viu.

De văzut dacă această „drono-presiune” pusă pe Afganistan şi Pakistan va da rezultate. Deocamdată, administraţia Obama pare a nu avea alte idei. Probabil că operaţionalizarea altor baze militare in Roman, apropiate de zonele fierbinţi, poate fi citită şi în acest context.

Rasfoind prin ştiri

Lecţii de UEologie. De la cehii lui Vaclav Klaus. Sau ce înseamnă să-ţi vezi corect de interesul naţiei, fără hiperconsum de delir populist în fază terminală. Pe scurt, Klaus a obţinut ceea ce vrut, negociind cu suedezii nu o şpagă, ci modificarea Tratatului de la Lisabona. Noi sperăm la păstrarea comisarului de xeroxuri.

Biden prin România. Comentarii de toate felurile. Ba că Băsescu nu-i izolat, că la el Biden a consumat cu două cafele şi-un fursec mai mult decât în sufrageriile lui Geoană şi Antonescu. Contraoferta: Geoană e prieten cu Biden de pe când băteau împreună malul Potomacului, aşa că ce spun pedeleii e vacs. Neinvitaţii s-au zborşit şi dânşii care pe unde a putut oteviza, criticându-l de proaste maniere şi favorizarea adversarului. În timp ce responsabilul cu nixonizarea Obamei ne explica ce şi cum, la Moscova avea loc o conferinţă de presă. Nikolai Patrushev anunţa că ivanii şi-ai schimbat lejer doctrina militară. Luând în calcul „conflictele pe scară largă” şi bombardamentul nuclear preventiv. Şi un bonus de reactivare a rachetelor cu focoase multiple. Securitatea costă, vorba Băselului, şi-o să ne coste din ce în ce mai mult.